Lepra
(boala Hansen, engl. leprosy) este o boală infecțioasă
gravă cunoscută din antichitate. Agentul cauzal al bolii fiind
bacteria Mycobacterium leprae, azi poate fi tratată printr-o
combinație de mai multe antibiotice, tratament care nu poate fi
aplicat din motive economice în țările în curs de dezvoltare.
Boală
cunoscută din vechime, fiind amintită deja în primele izvoare
scrise din istorie. Cercetările mai recente au stabilit că locul de
origine a bolii este Africa de est. De aici boala s-a extins în
Europa și Asia ajungând în India.
În
vechiul testament din Tora, partea Levitic (cartea 3-a a lui
Moise), boala este descrisă amănunțit în capitolul XIII vers.
1-46. De menționat că aici lepra nu este considerată ca o boală
diferită de alte boli dermatologice ca Lupus erythematodes (boală
de piele cu o etilogie necunoscută), sau „Lupus vulgaris”
(tuberculoză dermică), cauza fiind necunoscuta datorita
cunoștințelor medicale puține din acel timp.
Lepra,
ca boală este foarte cumplită și hidoasă, însă nedureroasă.
În
Vechiul Testament, conform îndemnului lui Moise, toți cei
suspectați că s-au îmbolnăvit de lepră trebuiau să se prezinte
preoților pentru ai cerceta, aceștia fiind singurii care cunoșteau
simptomele bolii, iar în urma examinării erau declarați ca
spurcați sau curați, iar în cazul infectării determinând
excluderea lor din comunitate și interzicerea acestora de a aduce
jertfe de arderi de tot la Templul lui Dumnezeu, pe motiv că sunt
spurcați.
Ce
chin sufletesc trăiau acei oameni, fiind desconsiderați de către
toată lumea, excluși din viața socială, trăind izolați în
comunități de leproși de la marginile orașelor. Erau condamnați
la moarte prin chinuri deosebite, suportând mizerie, frig și
desconsiderare din partea oamenilor. Mai mult
decât atât, familiei și prietenilor le era interzis să-i
viziteze, aceștia fiind condamnați să trăiască până la
sfârșitul vieții singuri și uitați de cei dragi. Neavând unde
să mai locuiască, adeseori se refugiau în cimitire sau în
peșteri.
În
România mai există boala în delta Dunării, în Tichilești o
localitate în județul Tulcea – Dobrogea, unde se află singurul
sanatoriu (spital) unde mai conviețuiesc cei bolnavi de lepră.
Dar
să revenim la Sfânta Evanghelie după Luca și să citim episodul
vindecării acestor oameni bolnavi, de către Domnul Iisus Hristos:
12
Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproși care stăteau
departe,
13
Și care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învățătorule,
fie-Ți milă de noi!
14
Și văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă şi vă arătați
preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit.
15
Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas
mare slăvind pe Dumnezeu.
16
Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus,
mulțumindu-i. Și acela era samarinean.
17 Și răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt?
17 Și răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt?
18
Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât
numai acesta, care este de alt neam?
19 Și i-a zis: Scoală-te şi du-te; credința ta te-a mântuit.
19 Și i-a zis: Scoală-te şi du-te; credința ta te-a mântuit.
(Sfânta
Evanghelie după Luca, cap. XVII, 12-13)
Să
ne întoarcem cu două mii de ani în urmă într-un mic sat din
Samaria, care urma să fie străbătut de către Mântuitorul Iisus
Hristos împreună cu ucenicii Săi, în scopul propovăduirii
Împărăției lui Dumnezeu, care a venit pe pământ. La intrarea în
sat, departe de drum pe un câmp, era un grup de zece leproși, care
auzind de venirea lui Iisus în acel sat s-au grăbit să îl
întâmpine, pentru a-i cere ajutorul. Aflaseră de multe vindecări
miraculoase pe care Iisus le făcuse în alte sate și auzind că
vine la ei, cu credința vie că poate să îi vindece, s-au adunat
la intrare în sat să î-L aștepte.
Când
s-a apropiat de sat Mântuitorul Iisus Hristos împreună cu
apostolii și ucenicii săi, a fost strigat de la depărtare de acei
oameni nefericiți, cerându-I ajutorul și mila spre a-i vindeca de
cumplita boală a leprei. Domnul Iisus Hristos auzindu-i, s-a apropiat
de ei și le-a spus să se prezinte preoților după vechea rânduială
spre a-i examina.
Bineînțeles
că acei leproși erau declarați de mult de către preoți ca
spurcați, alungați din comunitate și considerați păcătoși și
pedepsiți de Dumnezeu. Însă, credința lor fermă în Cuvântul
Domnului i-a determinat să mai meargă încă o dată la preoți
pentru a-i examina, mulțumind lui Iisus că le-au dat importanță și
că le-au poruncit să facă acel lucru și nu i-au ignorat și El, ca
toți ceilalți consăteni, rude și foști prieteni unii dintre ei.
Mergând
ei pe cale spre sinagogă au observat marea minune că toate rănile
lor se vindecaseră și că erau întregi și nevătămați.
Vă
dați seama ce mare bucurie i-au cuprins când s-au văzut vindecați?
Au
slăvit pe Dumnezeu și de bucurie au fugit care încotro spre
familiile lor să le dea vestea cea mare că de acum sunt curați.
Numai
unul dintre ei, care era și de neam samaritean, dându-și seama de
marele bine pe care i l-a făcut Iisus, s-a întors la El în sat și
îngenunchind la picioarele lui îi mulțumea cu emoție și bucurie
pentru marele bine pe care i l-a făcut. Mântuitorul văzându-l că
s-a reîntors să-I mulțumească s-a bucurat pentru acel om, dar s-a
mâhnit pentru ceilalți nouă care erau iudei spunând: Au
nu zece s-au curățit?
Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a
găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai
acesta, care este de alt neam? Și i-a zis: Scoală-te şi du-te;
credința
ta te-a mântuit.
Samariteanul,
pentru că s-a întors să-I mulțumească lui Iisus, pe lângă
vindecarea trupească a primit-o și pe cea sufletească, Mântuitorul
spunându-I: “Scoală-te și du-te, credința ta te-a mântuit!”
Ceilalți nouă
chiar dacă s-au vindecat în mod miraculos, s-au întors la viata
lor plină de păcat pe care o duceau și înainte, și pentru care
și primiseră acestă pedeapsă de la Dumnezeu.
Ce
trebuie să înțelegem noi din această pericopă evanghelică?
Trebuie
să înțelegem faptul că în toată viața noastră omul trebuie să
fie recunoscător lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care El
le trimite către noi. De la aerul curat pe care îl respirăm și
apa limpede din izvoare, de la sănătatea trupească a celor pe care
o au sau de la bucata de pâine pe care o avem pe masă, până la
orice realizare a noastră și orice lucru bun pe care l-am primit,
întotdeauna să fim recunoscători și să mulțumim în rugăciunile
noastre Domnului, pentru orice lucru bun sau facere de bine pe care ni
le-a trimis. Fără El nimic nu putem face spre binele nostru. Este
singurul care ne ajută în aceste timpuri stăpânite de
începătoriile și stăpâniile acestor vremuri. Să mulțumim
Domnului pentru orice răsărit de soare pe care îl mai vedem sau
pentru orice ajutor pe care îl primim la nevoi și în necazuri.
Dumnezeu lucrează cu oameni și prin oameni, ajutându-ne
întotdeauna când cerem ajutorul spre binele nostru sufletesc și
trupesc. Dacă nu primiti ajutor, înseamnă că nu este de folos
sufletesc acea cerere și trebuie să reevaluăm situația în
funcție de legile lui Dumnezeu, cerând doar ceea ce este de folos
spre mântuire.
Recunoștința
ca valoare morală este una dintre cele mai de preț comori pe care
un om o poate avea atunci când are puterea să mulțumească lui
Dumnezeu și aproapelui pentru toate facerile de bine de care s-a
bucurat. Este o dovadă a respectului și credinței omului în
puterea lui Dumnezeu la care totul este cu putință. Fiind
recunoscători dăm dovadă de dragoste și credință față de El,
dar și față de apropiații noștri.
Recunoștința
vine din smerenie și respect față de cel căruia îi arătăm
mulțumirea noastră. Dacă nu respectăm și nu suntem smeriți,
atunci ajungem la concluzia că tot ce avem și am realizat se
datorează numai datorită muncii noastre sau abilităților pe care
le avem. O gândire greșită și care duce la dispreț și ură față
de cei aflați în nevoi și în necazuri.
În
rugăciunile noastre particulare pe care le săvârșim în taină,
trebuie întotdeauna să și mulțumim Domnului pentru toate darurile
și bunătățile primite până în acel moment. Nu trebuie numai să
cerem și după ce obținem să nu mulțumim, ca și cum Dumnezeu era
obligat să ne ajute.
În
fiecare seară la culcare e bine să mulțumim Domnului pentru
binefacerile Sale așa:
Doamne,
Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea
şi îndurarea, Care ai nemăsurată milă, nespusă şi neajunsă
iubire de oameni, căzând acum către a Ta slavă, cu frică şi cu
cutremur, aduc Ție mulțumire pentru binefacerile de care m-ai
învrednicit pe mine nevrednicul robul Tău. Te slăvesc, Te laud şi
Te cânt ca pe un Domn, Stăpân şi Făcător de bine. Și iarăși
căzând înaintea Ta, îți mulțumesc şi cu smerenie mă rog
nemăsuratei şi negrăitei Tale milostiviri, ca şi de acum înainte
să-mi dăruiești faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de
Tine şi de aproapele meu. lzbăveşte-mă de tot răul şi necazul.
Dăruieşte-mi liniște şi mă învrednicește ca în toate zilele
vieții mele totdeauna mulțumire să-Ți aduc şi să grăiesc şi
să cânt cele preabune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum
şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
Gherasim Ogheru
Cititi si:
